Filmul clasic, din nou la Călărași

 

Proiecții cu îndrăgite filme româneşti la Sala de spectacole „Barbu Ştirbei” a Centrului Cultural Judeţean Călăraşi.

 

 

Primăria Municipiului Călăraşi, împreună cu Asociaţia CineCultura, invită copii, tinerii şi publicul cinefil de toate vârstele la proiecţiile de film clasic românesc ce vor avea loc în perioada 13-15 decembrie a.c., la Sala de spectacole „Barbu Ştirbei” a Centrului Cultural Judeţean Călăraşi.

 

Proiecţiile vor avea loc în cadrul proiectului cultural-educaţional Caravana filmului românesc. Prin secţiunea Cartea şi filmul, Caravana filmului românesc îşi continuă demersul cultural şi educaţional, adresându-se copiilor şi elevilor din învăţământul preuniversitar, care vor avea ocazia de a se întâlni, cu importante creaţii cinematografice, misiunea de bază a Caravanei fiind aceea de a contribui la apropierea tuturor copiilor şi tinerilor de arta atât de frumoasă a filmului şi, în mod special, de cea a filmului românesc.

 

Aşadar, micuţii spectatori sunt invitaţi să vizioneze, alături de părinţi, bunici şi profesori, filme celebre, precum: „Veronica”, „Tinerețe fără bătrânețe”, „Amintiri din copilărie” regia: Elisabeta Bostan; „Un bulgăre de humă”, regia: Nicolae Mărgineanu; „Kyra Kyralina”, regia: Dan Pița.

 

Caravana filmului românesc” este un proiect iniţiat şi derulat de Asociaţia CineCultura în parteneriat cu MDV Audio Studio, iar în 2016, pentru al patrulea an consecutiv, a continuat seria evenimentelor cultural-educative.

 

***

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.

În cei trei ani de existenţă, Caravana filmului românesc a fost în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului, Cluj-Napoca, Zalău, Reşiţa, Corabia, Târgu-Jiu, Slatina, Mediaş, Turda, Giurgiu, Câmpina, Călăraşi şi Bucureşti, ajungând la un număr total de aproximativ 62.900 de spectatori şi consemnând 1.434 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.

*

Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, Arhiva Naţională de Filme; ANF - Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual şi Proiect co-finanţat de A.F.C.N. Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.).

 

Parteneri: Primăria Municipiului Călăraşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi, Casa Corpului Didactic Călăraşi, Centrul Cultural Judeţean Călăraşi   

 

Parteneri media: Cinefan, CinemaRx, All About Romanian Cinema  - AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro, Comunicate de afaceri, Timp Românesc, Prompt Media, Agenţia de Carte, Viitorul Ilfovean, Centrul Român pentru Iniţiativă Socială, Asociaţia Cris, nONGuvernamental, CSR Nest, GEAc, Grădiniţe Bucureşti, Calendarul Copiilor, Melc Codobelc

 

Website: www.caravanafilm.ro

 

***

 

Programul complet al proiecţiilor din cadrul „Caravanei filmului românesc – Cartea şi filmul” în municipiul Călăraşi este următorul:

 

SALA DE SPECTACOLE „BARBU ŞTIRBEI” A

CENTRULUI CULTURAL JUDEŢEAN CĂLĂRAŞI

13 - 15 decembrie 2016

 

Marţi, 13 decembrie,

ora: 09:00: VERONICA

Regia: Elisabeta Bostan;  Scenariul: Elisabeta Bostan, Vasilica Istrate;

Cu:  Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru, Dem Rădulescu

 

Ora 11.00: ŞTEFAN CEL MARE – VASLUI 1475

Regia: Mircea Drăgan; Scenariul: Constantin Mitru, Mircea Drăgan;

Cu: Gheorghe Cozorici, Gheorghe Dinică, Violeta Andrei, Florin Piersic

 

Ora 13.00: KYRA KYRALINA

Regia: Dan Piţa; Scenariul: Ioan Grigorescu;

Cu: Iulia Dumitru, Corneliu Ulici, Iulia Cîrstea, Mircea Rusu, Florin Zamfirescu

 

Miercuri, 14 decembrie,

ora: 09.00: TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE

Scenariul şi regia: Elisabeta Bostan;

Cu: Emanoil Petruţ, Anna Széles, Mircea Breazu, Carmen Stănescu

 

Ora 11.00: AMINTIRI DIN COPILĂRIE

Scenariul şi regia: Elisabeta Bostan;

Cu: Ştefan Ciobotăraşu, Ion Bocancea, Corina Constantinescu, Emanoil Petruţ

 

Ora 13.00: TĂNASE SCATIUL

Regia: Dan Piţa; Scenariul: Mihnea Gheorghiu

Cu: Victor Rebengiuc, Dorel Vişan, Florin Zamfirescu, Carmen Galin

 

JOI, 15 decembrie,

ora: 09.00: UN BULGĂRE DE HUMĂ

Regia: Nicolae Mărgineanu; Scenariul: Mircea Radu Iacoban:

Cu: Dorel Vișan, Adrian Pintea,  Marcel Iureș, Carmen Tănase, Maria Ploae

 

Ora 11.00: Liceenii rock’n roll

Scenariul: George Şovu; Regia: Nicolae Corjos;

Cu: Tamara Buciuceanu-Botez, Ştefan Bănică jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin

 

Ora 13.00:  TUDOR

Scenariul şi regia: Mihnea Gheorghiu;

Cu: Emanoil Petruţ, George Vraca, Al. Giugaru, Amza Pellea

 

 

Intrarea este liberă la toate proiecţiile.