„Caravana filmului românesc – Cartea și filmul” ajunge și la copiii din județul Brașov
Continuându-și misiunea de educație cinematografică și de promovare a filmului românesc din toate timpurile, „Caravana filmului românesc - Cartea și filmul” merge mai departe și ajunge la copiii din comunele Homorod și Ungra, județul Brașov, în perioada 1 – 3 iulie a.c..
Prima proiecție din cadrul „Caravanei filmului românesc” are loc la Biserica Evanghelică din Homorod. Joi, 1 iulie, începând de la ora 21.00, spectatorii sunt invitați să vizioneze filmul istoric „DACII”, din distribuția căruia fac parte: Amza Pellea, Pierre Brice, Emil Botta, György Kovács, Georges Marchal, Geo Barton, Septimiu Sever, Mircea Albulescu și Marie-José Nat. „Dacii” este o coproducție franco-română, realizată în anul 1967, și este filmul de debut al regretatului Sergiu Nicolaescu. Potrivit unui articol din anul 2013 apărut în Forbes România, filmele lui Sergiu Nicolaescu au fost vizionate de un număr record de spectatori plătitori: 134.282.626 de spectatori pentru 32 de filme, începând cu „Dacii”. Totodată, „Dacii” se află pe locul patru în topul celor mai vizionate filme românești din toate timpurile, conform unui comunicat din 2006 al Uniunii Realizatorilor de Film din România.
„Caravana filmului românesc” va continua la Biserica Evanghelică Fortificată din Ungra.
Vineri, 2 iulie, de la ora 21.00, copii, părinți și bunici vor avea întâlnire la Biserica Evanghelică Fortificată din Ungra cu „MARIA MIRABELA”. Mii de copii s-au bucurat de-a lungul timpului de povestea fantastică a celor două fetiţe, încredinţată de premiatul de la Cannes, regizorul Ion Popescu-Gopo, actorilor, dar şi personajelor animate. Acestea prind viaţă prin vocile unor mari actori români: Gilda Manolescu (Maria), Medeea Marinescu (Mirabela), Ion Popescu Gopo (Moş Timp), Anda Călugăreanu (Oachi), Alexandrina Halic (Omide), Dem Rădulescu (Regele Omizilor).
Sâmbătă, 3 iulie, de la ora 21.00, spectatorii sunt invitați să vizioneze comedia „ZÂMBET DE SOARE”, regia Elisabeta Bostan. Filmul spune povestea unor elevi din clasa a-XII-a, care „evadează”, prin intermediul muzicii, încercând să scape de stresul examenului de bacalaureat. Astfel, pășind pe tărâmul fanteziei, ei devin personaje de basm, iar profesorii lor devin zmei sau împărați... În această fantezie muzicală, alături de Mircea Diaconu mai pot fi văzuți Bianca Brad, Carmen Galin, Tudor Petruț.
În urma întâlnirii cu reprezentanții sașilor din Transilvania, desfășurată sub genericul „Împreună suntem mai puternici”, reprezentații Primăriei Comunei Homorod și reprezentanții Primăriei Ungra au decis să organizeze cele trei seri de film clasic românesc, cu scopul de a promova din punct de vedere turistic Bisericile Fortificate din cele două comune.
La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile!
***
Programul Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul, la Homorod și Ungra este următorul:
HOMOROD – BISERICA EVANGHELICĂ
Joi, 1 iulie, ora 21.00: DACII
Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Titus Popovici
Cu: Amza Pellea, Pierre Brice, Emil Botta, Mircea Albulescu
(istoric / 1967 / 92 min.)
UNGRA – BISERICA EVANGHELICĂ FORTIFICATĂ
Vineri, 2 iulie, ora 21.00: MARIA MIRABELA
Scenariul şi regia: Ion Popescu Gopo
Cu: Gilda Manolescu, Medeea Marinescu şi (voci): Anda Călugăreanu, Mihai Constantinescu, Alexandrina Halic, Dem Rădulescu
(fantastic, muzical / 1981 / 65 min.)
Sâmbătă, 3 iulie, ora 21.00: ZÂMBET DE SOARE
Regia: Elisabeta Bostan; Scenariul: Vasilica Istrate
Cu: Carmen Galin, Mircea Diaconu, Bianca Brad, Tudor Petruţ
(comedie, muzical / 1988 / 83 min.)
***
Desfășurarea evenimentului implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
***
Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat la a VIII-a ediție, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile. „Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc în atenția spectatorilor, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului tânăr și le aduce spectatorilor cinefili bucuria revederii marilor creații cinematografice românești.
***
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei opt ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în peste 40 de oraşe, având un număr aproximav de 200.000 de spectatori şi consemnând peste 3.000 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.
***
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF - Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual.
Parteneri media: Cineclic, All About Romanian Cinema - AaRC, Cinefan, RoEvents, Cinefilia, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Roportal, GoNext, Biz Plus.
În județul Brașov, proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria Homorod și cu Primăria Ungra.