Primarul Cristian Popescu – Piedone invită copiii din sectorul 4 la „Caravana filmului românesc”

 

Primarul Cristian Popescu – Piedone invită copiii din sectorul 4

la „Caravana filmului românesc”

 

 

           Luni, 6 aprilie a.c., la orele 10.00, în Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 4 va debuta, în premieră la nivelul Capitalei, „Caravana Filmului Românesc”.

           Ideea ineditei abordări a programului „ȘCOALA ALTFEL” îi aparţine Primarului Cristian Popescu – Piedone, care a reuşit, cu sprijinul Asociaţiei Cine Cultura, să ofere copiilor din Sectorul 4 posibilitatea de a viziona capodopere ale cinematografiei româneşti ce au încântat generaţii întregi.

           Invitaţii speciali ai Edilului vor fi elevii şcolilor de pe raza Sectorului 4, cât şi copiii cuprinşi în programe de protecţie socială la nivelul acestei unităţi administrative.

           Fie că vorbim de ecranizări sau de scenarii proprii ale unor mari creatori de gen, producţiile îi vor purta pe micuţi într-o lume minunată, populată de personaje care vor rămâne permanent vii în memoria lor afectivă.

           Programul se va derula în perioada 6 – 9 aprilie a.c., urmând să fie proiectate câte 2 filme pe zi, după cum urmează:

Luni, 6 aprilie 2015:

ora 10.00: AMINTIRI DIN COPILĂRIE

Scenariul şi regia: Elisabeta Bostan;

Cu: Ştefan Ciobotăraşu, Ion Bocancea, Corina Constantinescu, Emanoil Petruţ

 

ora 12.00: SALTIMBANCII  

Scenariu: Vasilica Istrate, după romanul “Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu;

Regia: Elisabeta Bostan;

Cu: Octavian Cotescu, Carmen Galin, Aurel Iosefini, Adrian Vâlcu, Gina Patrichi, Violeta Andrei, Dem Rădulescu, Rudy Rosenfeld, George Mihăiţă, Angela Moldovan şi un urs alb adus din insulele Vranghel

 

Marţi, 7 aprilie 2015:

ora 10.00: DUMBRAVA MINUNATĂ  

Scenariul: Draga Olteanu Matei, după nuvela cu acelaşi titlu de Mihail Sadoveanu;

Regie: Gheorghe Naghi; 

Cu: Draga Olteanu Matei, Maria Ploae, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei, Diana Muscă, Elena Drăgoi, Matei Alexandru, Cezara Dafinescu, Adela Mărculescu, Rodica Popescu Bitănescu, Aimée Iacobescu, Ileana Stana Ionescu

 

ora 12.00: MAMA

Scenariul: Vasilica Istrate, după basmul “Capra cu trei iezi” de Ion Creangă

Regia: Elisabeta Bostan;  

 

Cu: Liudmila Gurchenko, Florian Pitiş,  Mihail Boiarsky, George Mihăiţă, Violeta Andrei, Oleg Popov, Lulu Mihăescu, Timur Asaliev, Paula Rădulescu, Vasile Mentyel, Savelii Kravalov, Valentin Manohin

 

Miercuri, 8 aprile 2015:

10.00: VERONICA  

Scenariul: Elisabeta Bostan, Vasilica Istrate;

Regia: Elisabeta Bostan;

Cu: Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru, Dem Radulescu, Vasilica Tastaman

 

ora 12.00: TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE

Scenariul: Elisabeta Bostan, după basmul omonim al lui Petre Ispirescu şi alte basme populare;

Regia: Elisabeta Bostan;

Cu: Emanoil Petruţ, Anna Széles, Mircea Breazu, Carmen Stănescu, Ion Tugearu, Nicolae Secăreanu, Nicolae Brancomir

 

Joi, 9 aprile 2015:

ora 10.00: VERONICA SE ÎNTOARCE  

Scenariul: Elisabeta Bostan, Vasilica Istrate;

Regia: Elisabeta Bostan;

Cu: Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru, Florian Pitiş, Dem Rădulescu

 

ora 12.00: LICEENII

Scenariul: George Şovu;

Regia: Nicolae Corjos;

Cu: Ştefan Bănică jr., Mihai Constantin, Oana Sârbu, Cesonia Postelnicu, Tudor Petruţ, Tamara Buciuceanu-Botez, Ion Caramitru, Silviu Stănculescu, Dorina Lazăr, Sebastian Papaiani, Cristina Deleanu, Iarina Demian, Liviu Crăciun, Mihai Mereuţă, Cătălin Păduraru

 

           Pe lângă multe alte surprize pe care Primarul Cristian Popescu – Piedone le va oferi copiilor se numără şi prezenţa unor invitaţi speciali, precum Elisabeta Bostan, cea care a regizat majoritatea filmelor care vor fi proiectate în cadrul evenimentului.

           Aceasta le va povesti micuţilor momente deosebite din cadrul filmărilor  peliculelor prin care a reuşit să-şi graveze numele în galeria de onoare a cinematografiei româneşti.

           „Acesta este primul eveniment educativ – formativ pe care îl propunem, în debutul colaborării noastre cu Asociaţia Cine Cultura. Imediat după Sărbătorile Pascale vor demara cea de-a doua etapă, care presupune proiecţia de film românesc în Rotonda Parcului Lumea Copiilor. Intrarea va fi gratuită, astfel încât sunt convins că ne vom bucura de prezenţa în număr mare a iubitorilor filmului românesc. Până atunci, sunt bucuros că putem oferi copiilor şansa de a viziona producţii cinematografice pe care eu personal le port în suflet, alături de amintiri dragi ale copilăriei”. (Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4).

 

Intrarea este liberă la toate proiecţiile.