„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” revine la Oneşti, în perioada 6 – 12 august
Roata vieţii, roata timpului, roata morii se-nvârteşte... din atâtea roţi reale sau imaginare, noi am ales-o pe cea din Parcul Municipal Oneşti, ca să rulăm aici, între 6 şi 12 august, ce are mai valoros cinematografia românească din toate timpurile.
Fiindcă revine Caravana filmului românesc la Oneşti, aşa cum v-am obişnuit de şase ani încoace, de când vă dăm întâlnire pe seară, la 9 trecute fix, la umbra roţii celei mari, oprite şi ea, ca sa vadă filmele româneşti pe care le aduce doar caravana noastră cu ale sale Capodopere ale cinematografiei naţionale.
Începem cu dreptul, de luni, 6 august, cu o poveste despre înşelătoria cea mică, cu victimă individuală. Vă sună cunoscut? E una dintre realităţile zilelor noastre, iar în filmul „Şi caii sunt verzi pe pereţi", autorul Dan Chişu, scenarist şi regizor, demască iluzia că în Romania, ţara unde apar milionari peste noapte, oamenii obişnuiţi se pot şi ei îmbogăţi la fel de uşor. Nu, loteriile sunt făcute să hrănească speranţele amărăştenilor, nu să le umfle buzunarele! După ce veţi râde trist la această comedie, îi veţi putea pune întrebări protagonistului filmului, actorul Adrian Titieni, care va fi prezent în oraşul ce a dat-o lumii pe Nadia Comăneci.
Marţi, 7 august, trebuie să veniţi la film pregătiţi să râdeţi cu gura până la urechi, fiindcă soseşte în Parc pelicula „Două lozuri”, regizată de Paul Negoescu. E de ajuns să vă spunem trei nume de actori, ca să ştiţi la ce să vă aşteptaţi: Alexandru Papadopol, Dragoş Bucur şi Dorian Boguţă. Ei sunt cei trei interpreţi ai ghinioniştilor care, asemenea personajului lui Caragiale, au crezut că s-au îmbogăţit instantaneu, cu un bilet de loterie. Numai ca să descopere că... trăiesc în România: lozul le este furat!
După două zile dedicate comediei, miercuri, 8 august, vine vremea reflecţiei, cu „Octav”, cel mai vizionat film în cinematografele din România, în anul 2017. Este o peliculă a nostalgiilor, dar şi a credinţei în valorile vieţii, fiindcă personajul principal călătoreşte în trecutul său miraculos, spre a se bucura de el. “Timpul zboară atât de repede! Trebuie să preţuim fiecare moment!”, spune Octav. Doi monştri sacri ai scenei şi ai ecranului românesc, Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc, aduc forţa lor expresivă excepţională, acestei călătorii în sine şi în timpul propriei vieţi.
Ai căzut în păcat. Mai există salvare pentru sufletul tău? Joi, 9 august, odată cu filmul de ficţiune „Dimineaţa care nu se va sfârşi”, aflaţi răspunsul pe care îl dă la această întrebare preotul Ciprian Mega. De ce un preot? Fiindcă el a recurs la mijloacele cinematografice, pentru a spune povestea tristă a unei românce aflate în exil, una din milioanele de cetăţeni ai acestei ţări, care n-au avut soluţie de viaţă acolo unde s-au născut şi au plecat s-o caute în alte zări. O mare problem socială, despre care veţi putea vorbi chiar cu preotul devenit şi cineast, regizorul Ciprian Mega, dar şi cu interpreta rolului principal, actriţa Ela Ionescu.
În a cincea zi pe care o veţi petrece împreună cu Caravana filmului românesc – capodopere ale cinematografiei naţionale, vă invităm să intrăm împreună în lumea delicată a iubirii de altădată, cu filmul „Adela”. În 1985, subtilul regizor Mircea Veroiu a luat ca sursă de inspiraţie romanul omonim, scris de Garabet Ibrăileanu, pentru a construi universul delicat, al unei lumi ucise odată cu instaurarea comunismului. Câştigând Marele Premiu la Festivalul de Film de la San Remo, în 1986 Mircea Veroiu a fugit din raiul communist, revenind în ţară abia după revoluţia din Decembrie 1989.
Unii oameni nu-şi găsesc iubirea toată viaţa, iar alţii sunt asediaţi de sentimentele celorlalţi, cum i se întâmplă unei creatoare de modele, în filmul „Rochia albă de mireasă”. Trei bărbaţi suspină după frumoasa tânără, care suferă de o boală incurabilă. Dan Piţa, ca şi prietenul său Mircea Veroiu, au reuşit să evite capcanele ideologice ale cenzorilor, alegând subiecte şi teme în care dogma de partid nu-şi putea face loc.
Ne despărţim de dumneavoastră (numai până la anul!) cu o superproducţie de război, filmul de acţiune semnat de Sergiu Nicolaescu, „Capcana mercenarilor”, pe care îl prezentăm în selecţia noastră, pentru a aniversa Marele Război pentru Reîntregirea Neamului şi Centenarul Marii Uniri. Veţi fi fascinaţi de ritmul alert al povestirii şi de creaţiile unor actori care au strălucit pe firmamentul filmului si al teatrului românesc şi care, din păcate, s-au stins, lăsând posterităţii creaţiile lor remarcabile.
Şi ca să nu ziceţi că nu ne-am gândit la toate, vă anunţăm că am făcut o intervenţie acolo sus, ca să nu ne plouă. Dacă totuşi stropii insistă să cadă după ora prânzului, ne adăpstim şi vă aşteptăm în sala Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”, de la ora 18.00.
Nu veţi regret evadarea în lumea fermecată a cinematografiei!
ONEŞTI, 6 – 12 august 2018
PARCUL MUNICIPAL (lângă Roată)
Program
Luni, 6 august, ora 21.00: ŞI CAII SUNT VERZI PE PEREŢI
Regia: Dan Chişu
Cu: Adrian Titieni, Ionuţ Vişan, Anca Florescu, Tudor Smoleanu
Invitat special: Adrian Titieni
Marţi, 7 august, ora 21.00: DOUĂ LOZURI
Regia: Paul Negoescu
Cu: Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă
Miercuri, 8 august, ora 21.00: OCTAV
Regia: Serge Ioan Celibidachi
Cu: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu
Joi, 9 august, ora 21.00: DIMINEAŢA CARE NU SE VA SFÂRŞI
Regia: Ciprian Mega
Cu: Ela Ionescu, Ovidiu Crișan, Valeriu Andriuță
Invitaţi speciali: Ela Ionescu şi Ciprian Mega
Vineri, 10 august, ora 21.00: ADELA
Regia: Mircea Veroiu
Cu: George Motoi, Marina Procopie, Valeria Seciu, Adrian Pintea
Sâmbătă, 11 august, ora 21.00: ROCHIA ALBĂ DE DANTELĂ
Regia: Dan Piţa
Cu: Diana Gheorghian, Claudiu Bleonţ, Alexandru Repan
Duminică, 12 august, ora 21.00: CAPCANA MERCENARILOR
Regia: Sergiu Nicolaescu
Cu: Gheorghe Cozorici, Sergiu Nicolaescu, Mircea Albulescu, Ion Besoiu
În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, proiecţiile vor avea loc la ora 18.00, în sala Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”.
Accesul publicului este liber la toate proiecțiile.
***
„Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale” este un proiect aflat în al şaselea an de existenţă. El aduce filmul românesc acasă la oameni, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse, de la pieţe centrale, la biblioteci, muzee, sau spaţii neconvenţionale. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului şi stimulează sentimentul de mândrie locală, prin punerea în valoare a geografiei culturale a oraşelor.
***
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei cinci ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în 30 de oraşe, având un număr aproximav de 115.000 de spectatori şi consemnând 2.500 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.
*
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF - Arhiva Naţională de Filme; şi co-finanţat de A.F.C.N. – Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.).
Parteneri media: All About Romanian Cinema - AaRC, Cinefan, RoEvents, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Gratuitor, E-cultura info, Roportal,
La Oneşti, proiectul este realizat cu sprijinul DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual și cofinanțat din bugetul local al Municipiului Oneşti.