„Caravana filmului românesc” ajunge Slatina

 

„Caravana filmului românesc” ajunge Slatina, la Festivalul de Umor „Oltenii &... Restu’ lumii“, cu filme clasice şi invitaţi celebri

 

 

În perioada 8 – 11 octombrie a.c., Municipiul Slatina găzduieşte cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului-concurs de Umor şi Caricatură „Oltenii &... Restu’ lumii“. Programul este bogat şi, la fel ca în fiecare an, include celebra vamă oltenească, concerte de muzică uşoară şi populară, concursuri de caricatură, expoziţii de pictură şi fotografie, toate acestea fiind însoţite de must şi bancurile cu şi despre olteni.

 

Programul va fi completat de proiecţia unor îndrăgite filme clasice româneşti, pentru că şi anul acesta, „Caravana filmului românesc”, proiect iniţiat şi derulat de către Asociaţia CineCultura şi MDV Audio Studio, este invitată să prezinte, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, o serie de filme cu şi despre olteni şi... restu’ lumii.

 

Proiecţiile demarează joi, 8 octombrie, ora 19.00, cu filmul „Magnatul” (regia Şerban Marinescu), al cărui protagonist este Dorel Vişan, amfitrionul Festivalului „Oltenii &... Restu’ lumii“.

 

În următoarele trei seri ale festivalului sunt programate filme regizate de un maestru al filmului românesc, celebrul oltean Geo Saizescu. Vineri, 8 octombrie, de la ora 21.00 poate fi vizionată comedia „Secretul lui Bachus”, iar sâmbătă, 10 octombrie, la ora 20.15, spectatorii se vor putea întâlni cu Ileana Stana Ionescu şi Sebastian Papaiani, care vor fi prezenţi la proiecţia filmului „Şantaj”.

 

Maia Morgenstern şi Mircea Rusu vor sosi la Slatina duminică, 11 octombrie, ora 18.00, pentru proiecţia ultimului film regizat de Geo Saizescu, frumoasa poveste de dragoste „Iubire elenă”.  

 

Programul va completat de filme pentru copii, care vor avea loc sâmbătă şi duminică dimineaţa, cu începere de la orele 10.00 şi 12.00, când vor putea fi văzute filmele: „Veronica” şi „Tinereţe fără bătrâneţe” (regia: Elisabeta Bostan), „Mihail, câine de circ” (regia: Sergiu Nicolaescu) şi „Dumbrava minunată” (regia: Gheorghe Naghi).

 

Intrarea la toate proiecţiile este liberă.