Sfârşit de săptămână cu filme româneşti pentru copii la Grădina de Vară din Amara
Poveştile copilăriei ne urmăresc toată viaţa. Atât cele citite, cât şi cele văzute. Căci filmul a luat, de-a lungul timpului, locul povestitorului ce creează lumi fantastice şi trezeşte imaginaţia celor mici. Pentru mulţi dintre spectatorii maturi de astăzi, povestea Veronicăi, a Caprei cu trei iezi sau a lui Fram, ursul polar, înseamnă, în primul rând, filmele cu care au crescut şi care le-au îmbogăţit copilăria. De aceea, părinţii de astăzi simt nevoia – nostalgic sau cu conştiinţa clară a rolului educaţional –, să le împărtăşească şi generaţiilor care vin după ei...
În spatele acestor filme stă, însă, o întreagă industrie. O industrie a filmului românesc care, timp de decenii, a alăturat numele celor mai importanţi creatori, actori, regizori, scenarişti, într-o operă cinematografică bogată, ce are valoare incontestabilă şi astăzi. O lume pe care avem datoria culturală şi, de ce nu?, plăcerea de a o rememora şi a o face cunoscută copiilor de astăzi.
„Caravana filmului românesc” împreună cu Primăria Amara, invită copii, părinţii şi bunicii să petreacă câteva ore vizionând unele dintre filmele care au încântat generaţii întregi de spectatori.
Programul proiecţiilor este următorul:
Vineri, 19 august, ora 20.00: MAMA
Scenariul: Vasilica Istrate, după basmul "Capra cu trei iezi" de Ion Crenagă;
Regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Liudmila Gurchenko, Florian Pitiş, Mihail Boiarsky, George Mihăiţă, Violeta Andrei, Oleg Popov, Lulu Mihăescu, Timur Asaliev, Paula Rădulescu, Vasile Mentzel
Durata: 84 min.
Sâmbătă, 20 august, ora 20.00: VERONICA
Scenariul: Elisabeta Bostan, Vasilica Istrate; Regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru, Dem Rădulescu, Vasilica Tastaman, Angela Moldovan, George Mihăiţă
Durata: 90 min.
Duminică, 21 august, ora 20.00: UN SALTIMBANC LA POLUL NORD
Scenariu: Vasilica Istrate, după romanul “Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu;
Regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Octavian Cotescu, Carmen Galin, Aurel Iosefini, Adrian Vâlcu, Gina Patrichi, Violeta Andrei, Dem Rădulescu, Rudy Rosenfeld, George Mihăiţă, Angela Moldovan şi un urs alb adus din insulele Vranghel
Durata: 90 min.
Accesul publicului care va dori să participe, în perioada 19 – 21 august 2016, ora 20.30, la proiecţiile Caravanei filmului românesc de la Grădina de Vară din Amara, este liber.
***
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro, împreună cu MDV Audio Studio (www.mdvstudio.ro), a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei patru ani de existenţă, Caravana filmului românesc a fost în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului, Cluj-Napoca, Zalău, Reşiţa, Corabia, Târgu-Jiu, Slatina, Mediaş, Turda, Giurgiu, Câmpina, Călăraşi şi Bucureşti, ajungând la un număr de aproximativ 80.000 de spectatori şi consemnând 1.700 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele clasice au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.
***
Proiectul este realizat cu sprijinul UCIN – Uniunea Cineaştilor din România şi cofinanţat de A.F.C.N. – Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării).
La Amara, proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local AMARA.
Parteneri media: Cinefan, All About Romanian Cinema - AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro, Comunicate de afaceri, Timp Românesc, Prompt Media, Agenţia de Carte, Viitorul Ilfovean, Centrul Român pentru Iniţiativă Socială, Asociaţia Cris, Grădiniţe Bucureşti, Calendarul Copiilor, SuntParinte.ro, Intuitext