„Caravana filmului românesc – Cartea și filmul" prezintă „Dincolo de nisipuri" în varianta necenzurată

 

... Şi dacă este marţi, este seară de film românesc

la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti:

 

Caravana filmului românesc – Cartea și filmul prezintă  

Dincolo de nisipuri" în varianta necenzurată

 

Serile de marţi dedicate filmului românesc continuă la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, prin proiectul Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul, iniţiat de Asociaţia CineCultura împreună cu MDV AUDIO STUDIO.

Marţi, 20 mai, ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti va avea loc proiecţia specială a filmului „Dincolo de nisipuri”, regizat de Radu Gabrea. Scenariul este  semnat de Fănuş Neagu, fiind realizat după romanul „Îngerul a strigat” și nuvela “Dincolo de nisipuri”.

Filmul a intrat în producţie în primul trimestru al anului 1972. Filmările au avut loc în toamna şi iarna aceluiaşi an, în zona Brăilei şi la Brăneşti. În ianuarie 1973, filmul era gata pentru vizionare. Directorul casei de filme, scriitorul Alexandru Ivasiuc, entuziasmat de calitatea materialului filmat, îşi mărturiseşte speranţa că „se vor mai face filme de aceeaşi forţă, unitate de atmosferă şi stăpânire a perspectivei istorice”.

Pe 17 februarie 1973, cu două zile înainte de premiera filmului „Dincolo de nisipuri”, Nicolae şi Elena Ceauşescu urmăreau atenţi la televizor filmele realizate despre recenta lor călătorie. Un trailer ciudat, cu ţărani strigând confuz după dreptate, le-a atras atenţia celor doi şi au cerut să vadă pe loc filmul. L-au interzis pe motiv că regizorul şi-a bătut joc de revoluţie. După mai mult de un an, suferind modificări majore cerute de cenzura de partid, filmul a avut premiera, iar în mai 1974 a fost selecţionat la Cannes la Quinzaine des Realisateurs, fiind apreciat aici ca „Cel mai bun film romanesc al anilor ‘70” (East European Cinema-UCLA Press 1974).

 

Anul acesta, regizorul Radu Gabrea a revenit la acest film şi a eliminat pasajele din off impuse de cenzură, aceasta fiind o versiune care se apropie de cea originală.

 Aşadar, după 41 de ani, putem vedea „Dincolo de nisipuri” în varianta necenzurată

Vă invităm, marţi, 20 mai, ora 18.00, la CASA DE CULTURĂ A STUDENŢILOR BUCUREŞTI (Calea Plevnei n. 61).

Intrarea este liberă. 

Proiecţia va avea loc în prezenţa echipei de realizatori iar, la final, va avea loc o sesiune de întrebări şi răspunsuri.

Invitaţi speciali: Radu Gabrea şi Mircea Albulescu