„Caravana filmului românesc – Cartea și filmul” continuă, iar noua destinație este Onești

 

Caravana filmului românesc – Cartea și filmul” continuă demersul de promovare a filmului românesc clasic și modern, noua destinație pe harta „caravanei” fiind Municipiul Onești – gazdă tradițională a acestui proiect încă din anul 2013. Prin urmare, Primăria Municipiului Onești, împreună cu Asociația CineCultura invită spectatorii din acest oraș la o nouă serie de filme ale căror proiecții vor avea loc în perioada 4 – 8 iunie a.c., la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”.

 

Selecția de filme este una variată și se adresează în special copiilor și tinerilor, dar și publicului matur, cu focus pe filmul de animație. De altfel, începând din acest an, „Caravana filmului românesc” și-a propus promovarea filmului românesc de acest gen și omagierea unor cunoscuți regizori precum: Ion Popescu Gopo, Victor Antonescu, Călin Cazan, Luminița Cazacu, Constantin Păun ș.a.

 Astfel, peliculele: „Novăceștii”, regia: Constantin Păun – un film de animație care aduce în prim-plan un moment din istoria noastră, „Călătoriile lui Pin-Pin, regia: Luminița Cazacu sau filmul „Povestea dragostei”, realizat de către Ion Popescu Gopo, după basmul „Povestea porcului” vor fi prezentate spectatorilor mai mici sau mai mari din Onești. Și, pentru că dorim să facem cunoscute și realizările recente din filmul de animație, printre peliculele proiectate se numără și lungmetrajul: „Mercy Street / Strada speranței”, un film muzical de animație semnat de Ștefan Buzea, Alexandru Buzea și Radu Nicolae, a cărui premieră a avut loc în anul 2016. Totodată, copii vor vedea, în cadrul selecţiei de scurt-metraje filmul lansat anul acesta, „Aripi de hârtie”, realizat de Ion Octavian Frecea.

Invitații speciali ai acestor zile vor fi regizorii Radu Nicolae și Constantin Păun, cei care le vor vorbi copiilor despre magia din spatele realizării unei animații și despre frumusețea acestei arte.

 

În periplul nostru cinematografic din această vară, rămânem consecvenți în a marca și Centenarul Marii Uniri, prin proiecții legate de istoria și memoria noastră culturală. În acest sens, la Onești, am ales să prezentăm o serie de filme istorice de referință ce aduc în prim-plan subiecte legate de Primul Război Mondial: „Ecaterina Teodoroiu”, regia: Dinu Cocea sau „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, regia: Sergiu Nicolaescu.

Programul va cuprinde, de asemenea, și alte filme mai vechi sau mai noi, printre care „Ciuleandra”, regia: Sergiu Nicolaescu sauDomnișoara Christina”, regia Alexandru Maftei.

 

Intrarea este liberă la toate proiecțiile, în limita locurilor disponibile.

 

*** 

Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naționale”, proiect aflat în al șaselea an de existență, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naționale și cineaștilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile.

 

Programul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul”, la Onești, este următorul:

 

Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”

 

Luni, 4 iunie, ora 09.00: Selecţie scurt metraje animaţie

 

Luni, 4 iunie, ora 11.00: MERCY STREET

Regia: Stefan Buzea, Alexandru Buzea, Radu Nicolae

Cu (voci): Alex Bordeanu, Ionuţ Grama, Cristian Iacob, Vlad Rădescu, Marius Stănescu  

 

Luni, 4 iunie, ora 17.00: ECATERINA TEODOROIU

Regia: Dinu Cocea

Cu: Stela Furcovici, Ion Lupu, Mihai Mereuţă, Ion Caramitru

 

Marţi, 5 iunie, ora 09.00: CĂLĂTORIILE LUI PIN PIN

Regia: Luminiţa Cazacu

Cu (voci): Virgil Ogăşanu, Valeria Ogăşanu

 

Marţi, 5 iunie, ora 11.00: POVESTEA DRAGOSTEI

Regia: Ion Popescu Gopo

Cu: Eugenia Popovici, Mircea Bogdan, Marian Stanciu, Diana Lupescu

 

Marţi, 5 iunie, ora 17.00:

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

Regia: Sergiu Nicolaescu

Cu: Ioana Pacula, Vladimir Găitan, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică

 

Miercuri, 6 iunie, ora 09.00: Selecţie scurt metraje animaţie

 

Miercuri, 6 iunie, ora 11.00: NOVĂCEŞTII

Regia: Constantin Păun

Cu (voci): Magda Cernat, Ion Colan

 

Miercuri, 6 iunie, ora 17.00: DREPTATEA - MOMENTUL ADEVĂRULUI

Regia: Andrei Blaier

Cu: Gheorghe Dinică, Alexandru Repan, Irina Petrescu, Ilinca Goia

 

Joi, 7 iunie, ora 09.00: Selecţie scurt metraje animaţie

 

Joi, 7 iunie, ora 11.00: DOMNIŞOARA CHRISTINA

Regia: Alexandru Maftei

Cu: Tudor Aaron Istodor, Maia Morgenstern, Ioana Anastasia Anton, Anastasia Dumitrescu

 

Joi, 7 iunie, ora 17.00: TRIUNGHIUL MORŢII

Regia: Sergiu Nicolaescu

Cu: Sergiu Nicolaescu, Maia Morgestern, Ilinca Goia, Eusebiu Ştefănescu, George Alexandru, Florin Zamfirescu

 

Vineri, 8 iunie, ora 09.00: Selecţie scurt metraje animaţie

 

Vineri, 8 iunie, ora 11.00: CIULEANDRA

Regia: Sergiu Nicolaescu

Cu: Ştefan Iordache, Gheorghe Cozorici, Ion Riţiu, Ana Nicola

 

Vineri, 8 iunie, ora 17.00: PRIN CENUŞA IMPERIULUI

Regia: Andrei Blaier

Cu: Gheorghe Dinică, Gabriel Oseciuc, Cornel Coman, Ştefan Sileanu, Irina Petrescu

 

*** 

Asociația CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) și Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel național, prin cele două secțiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naționale și Cartea și filmul.

În cei cinci ani de existență, Caravana filmului românesc a ajuns în 30 de orașe, având un număr aproximav de 115.000 de spectatori și consemnând 2.500 de referiri în presa locală și națională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică și tehnică de excepție, fiind refăcute ca sunet și  imagine. 

*

Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Național al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaștilor din România, ANF - Arhiva Națională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual și Proiect co-finanțat de A.F.C.N. Administrația Fondului Cultural Național (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.).

Parteneri media: All About Romanian Cinema  - AaRC, Cinefan, RoEvents, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenția de Carte, Gratuitor, E-cultura info, Roportal,

 

Parteneri: Primăria Municipiului Onești, Consiliul Local Onești, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”