Trei zile de film românesc în aer liber, la Ploieşti
Interesul regizorului Sergiu Nicolaescu pentru momente importante din istoria noastră naţională este mai mult decât recunoscut. De la primii paşii ai formării noastre naţionale, surprinse de regizor în filmul DACII, până la cele care aduc în faţa camerei de filmat istoria modernă. Unul dintre filmele lui Sergiu Nicolaescu ce surprinde dramaticele momente prin a trecut Armata Română, în ultimele faze ale Celui de-al Doilea Razboi Mondial, este şi NOI, CEI DIN LINIA ÎNTÂI, film ce a a avut premiera în 1986.
La sfârşitul acestei săptămâni, ploieştenii se vor putea întâlni cu acest fragment de istorie, devenit artă filmată şi parte din marea filmografie românească, în cadrul evenimentului organizat de către Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale, în zilele de 21, 22 şi 23 august.
Programul proiecţiilor este completat de un alt titlu de succes semnat de Sergiu Nicolaescu: NEA MĂRIN MILIARDAR, dar şi de o altă comedie celebră: SECRETUL LUI BACHUS, regia Geo Saizescu.
Spectatorii ploieşteni sunt invitaţi să vizioneze cele trei filme româneşti în aer liber, pe iarba Parcului de la Sala Sporturilor “Olimpia”, în zona Turnul Paraşutiştilor, cu începere de la ora 21.00.
Intrarea la aceste proiecţii este gratuită.