„Şcoala altfel” cu îndrăgite filme româneşti, la Codlea
„Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul” porneşte din nou la drum şi ajunge, pentru prima dată, în Municipiul Codlea.
Astfel, în perioada 18 – 20 aprilie, copiii şi tinerii din Codlea, dar şi marele public iubitor de film, sunt invitaţi la Casa de Cultură a Municipiului Codlea, unde pot să vizioneze filme îndrăgite, care au bucurat copilăria multor generaţii de spectatori ce au crescut şi s-au maturizat păstrând în suflet personaje celebre din filmele româneşti precum Lizuca şi Patrocle, Harap Alb sau Nică, fiul lui Ştefan a Petrei şi al Smărăndiţei.
Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul este un proiect educaţional ce se adresează copiilor (preşcolari, şcolari şi liceeni) şi tinerilor de peste 18 ani, şi care urmăreşte să evidenţieze conexiunile dintre arta scrisului şi cea a filmului, punctând aspectele care le apropie, dar şi pe cele care le diferenţiază, prin prezentarea de producţii cinematografice ale căror scenarii au avut ca sursă de inspiraţie romane celebre româneşti, nuvele şi povestiri din programa şcolară sau din bibliografia opţională a elevilor. Nu întâmplătoare a fost, astfel, corelarea cu evenimentele culturale reunite în cadrul manifestărilor derulate la nivel naţional în cadrul programului educaţional „Şcoala ALTFEL: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” – proiect ce se desfăşoară în această perioadă şi care pune accentul pe valoarea educaţiei non-formale.
Aşadar, spectatorii de toate vârstele sunt invitaţi să vizioneze filme celebre, precum: „Amintiri din copilărie” şi „Tinereţe fără bătrâneţe”, regia: Elisabeta Bostan; „O noapte furtunoasă”, regia: Jean Georgescu; „De-aş fi Harap Alb”, regia: Ion Popescu Gopo; „Dumbrava minunată”, regia: Gheorghe Naghi; „Baltagul”, regia; Mircea Mureşan; „Ştefan cel Mare – Vaslui 1475”, regia: Mircea Drăgan; „Liceenii rock’n roll”, regia: Nicolae Corjos.
***
„Caravana filmului românesc” este un proiect iniţiat şi derulat de Asociaţia CineCultura în parteneriat cu MDV Audio Studio, iar în 2016, pentru al patrulea an consecutiv, va continua seria evenimentelor cultural-educative ce vor fi organizate în diferite localităţi din ţară. Următoarele oraşe pe traseul „Caravanei filmului românesc” din luna mai sunt: Zalău, Turda şi Călăraşi.
***
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei trei ani de existenţă, Caravana filmului românesc a fost în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului, Cluj-Napoca, Zalău, Reşiţa, Corabia, Târgu-Jiu, Slatina, Mediaş, Turda, Giurgiu, Câmpina, Călăraşi şi Bucureşti, ajungând la un număr total de aproximativ 62.900 de spectatori şi consemnând 1.434 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.
*
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, Arhiva Naţională de Filme; ANF - Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual şi Proiect co-finanţat de A.F.C.N. – Administraţia Fondului Cultural Naţional
Parteneri: Primăria Municipiului Codlea şi Casa de Cultură a Municipiului Codlea
Parteneri media: Cinefan, CinemaRx, All About Romanian Cinema - AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro, Comunicate de afaceri, Timp Românesc, Prompt Media, Agenţia de Carte, Viitorul Ilfovean, Centrul Român pentru Iniţiativă Socială, Asociaţia Cris, nONGuvernamental, CSR Nest, GEAc, Grădiniţe Bucureşti, Calendarul Copiilor, Melc Codobelc
Website: www.caravanafilm.ro
***
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Programul complet al proiecţiilor din cadrul „Caravanei filmului românesc – Cartea şi filmul” la Codlea este următorul:
CASA DE CULTURĂ a MUNICIPIULUI CODLEA
18 - 20 aprilie 2016
Luni, 18 aprilie
ora 10.00 şi ora 12.00: AMINTIRI DIN COPILĂRIE
Scenariul şi regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Ştefan Ciobotăraşu, Ion Bocancea, Corina Constantinescu, Emanoil Petruţ
ora 14.00: O NOAPTE FURTUNOASĂ
Scenariul şi regia: Jean Georgescu;
Cu: Radu Beligan, Alexandru Giugaru, George Demetru, Jean Moscopol
Marţi, 19 aprilie
ora 10.00: DE-AŞ FI HARAP - ALB
Scenariul şi regia: Ion Popescu-Gopo
Cu: Florin Piersic, Lica Gheorghiu, Cristea Avram, Irina Petrescu
ora 12.00: DUMBRAVA MINUNATĂ
Scenariul: Draga Olteanu Matei; Regia: Gheorghe Naghi;
Cu: Draga Olteanu Matei, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei, Diana Muscă, Cezara Dafinescu
ora 14.00: BALTAGUL
Scenariul şi regia: Mircea Mureşan;
Cu: Ilarion Ciobanu, Margarita Lozano, Sandu Sticlaru, Ioana Pacula
Miercuri, 20 aprilie
ora 10.00: ŞTEFAN CEL MARE – VASLUI 1475
Scenariul: Constantin Mitru, Mircea Drăgan; Regia: Mircea Drăgan;
Cu: Gheorghe Cozorici, Gheorghe Dinică, Violeta Andrei, Florin Piersic
ora 12.00: TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE
Scenariul şi regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Emanoil Petruţ, Anna Széles, Mircea Breazu, Carmen Stănescu
Ora 14.00: Liceenii rock’n roll
Scenariul: George Şovu; Regia: Nicolae Corjos;
Cu: Tamara Buciuceanu-Botez, Ştefan Bănică jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin
Intrarea este liberă la toate proiecţiile.