„Caravana filmului românesc” prezintă comedii de top la Slatina

 

Municipiul Slatina găzduieşte, în perioada 8 – 12 octombrie a.c., ediţia aniversară a Festivalului-concurs de Umor „Oltenii &... Restu’ Lumii“. Programul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului este, ca de obicei, unul extrem de bogat şi include celebra vamă oltenească, concerte de muzică populară, concurs de caricatură, expoziţii de pictură şi fotografie, toate acestea fiind însoţite de must, ciorbă de praz şi, desigur, bancurile cu şi despre olteni.

 

În această atmosferă, anul acesta, pentru prima dată, „Caravana filmului românesc”, proiect iniţiat şi derulat de către Asociaţia CineCultura şi MDV Audio Studio, este invitată să prezinte o serie de filme româneşti, comedii celebre despre olteni şi... restu’ lumii. Programul „Caravanei” va debuta la Slatina joi, 9 octombrie, cu „Nea Mărin Miliardar”, film de la a cărui premieră se împlinesc 35 de ani. Filmul „Nea Mărin Miliardar”, cu Amza Pellea în rolul principal, este filmul românesc cu cei mai mulţi spectatori plătitori din toate timpurile, potrivit Forbes România. Conform datelor existente la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), pelicula regizată de Sergiu Nicolaescu a totalizat 14.642.114 de spectatori plătitori.

 

În continuare, spectatorii din Slatina vor putea viziona filmul „Nunta mută”, realizat de celebrul gorjean Horaţiu Mălăele.

 

„Păcală”, întruchipat de Sebastian Papaiani, vine să completeze seria de comedii şi, totodată să aniverseze 40 de ani de când a fost realizată această peliculă de către regizorul Geo Saizescu. E de consemnat faptul că  filmul „Păcală”, ce a avut premiera pe 11 martie 1974, se află, la rândul său, pe locul doi în topul celor 10 filme româneşti cu cei mai mulţi spectatori plătitori, respectiv un număr de 14.632.114.

 

Nici tinerii spectatori nu au fost uitaţi, lor fiindu-le dedicate filmele „Mama” şi „Amintiri din copilărie” – regizate de Elisabeta Bostan, De-aş fi Harap Alb, regia: Ion Popescu Gopo, Liceenii rock’n roll, regia: Nicolae Corjos, „Secretul armei... secrete”, regia: Alexandru Tatos.

 

Invitaţii speciali ai „Caravanei filmului românesc” la Slatina sunt SEBASTIAN PAPAIANI şi regizorul LAURENŢIU DAMIAN – preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) şi preşedinte al Senatului Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale Bucureşti” care, înaintea proiecţiilor de film, vor dialoga cu spectatorii.

Totodată, prin telefon, vor intra în direct cu publicul prezent la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” îndrăgita actriţă DRAGA OLTEANU MATEI şi ELISABETA BOSTAN - „doamna filmului românesc pentru copii” şi vor povesti diferite aspecte de la filmări.  

 

Intrarea la toate proiecţiile este liberă.