Atenţie! „Caravana filmului românesc” ajunge la Cernavodă şi stă o săptămână, între 15 şi 21 iulie a.c.
„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” invită spectatorii, cu mic, cu mare, să se bucure de o paletă diversă de filme româneşti de succes.
Intrarea este liberă la proiecţiile în aer liber, din Piațeta Centrului Civic.
Înscrieţi-vă în agendă fiecare seară din perioada 15-21 iulie, ora 21.00.
Programul propus în cadrul „Caravanei filmului românesc” de la Cernavodă este variat, adresându-se spectatorilor de toate vârstele. Astfel, cinefilii care vor alege să își petreacă serile în compania „Caravanei filmului românesc” se vor întâlni cu memorabilele interpretări ale lui Toma Caragiu, Marin Moraru și Octavian Cotescu din „Operațiunea Monstrul” (regia: Manole Marcus), vor putea parcurge o călătorie imaginară cu Sergiu Nicolaescu în al său „Orient Express” sau vor pleca spre case, înduioșați de drama eroinei din emoționantul film „Dimineața care nu se va sfârși”.
Dar spectatorii vor putea să se şi amuze privind povestea Împăratului (Victor Rebengiuc) și a Zmeului (Mircea Diaconu) din comedia „Secretul armei... secrete” (regia: Alexadru Tatos), vor râde în hohote de aventurile celor trei eroi cărora le este furat biletul câștigător la loterie, din spumoasa comedie „Două lozuri” (regia: Paul Negoescu), vor fredona o melodie, împreună cu „Liceenii rock’n’ roll” (regia: Nicolae Corjos) sau se vor distra, participând (afectiv) la escapada cool, a tinerilor din „#Selfie” (regia: Cristina Iacob).
Pentru a aduce zâmbetul pe chipul copiilor, dar și pentru a trezi nostalgia părinților și a bunicilor, în weekend vor fi prezentate filme pentru copiii care vor privi cu uimire, poate pentru prima dată, nemuritoarele filme care au încântat copilăria părinților de astăzi: „Tinerețe fără bătrânețe” și „Mama”, ambele în regia inegalabilei Elisabetei Bostan (supranumită și „Doamna filmului românesc pentru copii”) și „Dumbrava minunată”, regia: Gheorghe Naghi.
În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, proiecţiile vor avea loc în Sala de Spectacole a Casei de Cultură.
***
Programul complet al Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale la Cernavodă este următorul:
PIAȚETA CENTRULUI CIVIC
Luni, 15 iulie, ora 21.00: ORIENT EXPRESS
Regia: Sergiu Nicolaescu;
Scenariul: Sergiu Nicolaescu, Ioan Cărmăzan, Corneliu Dragomirescu;
Cu: Maia Morgenstern, Imola Kézdi, Dan Bittman, Gheorghe Dinică, Valentin Teodosiu, Ioana Moldovan și Vlad Zamfirescu
Marți, 16 iulie, ora 21.00: DIMINEAȚA CARE NU SE VA SFÂRȘI
Scenariul și regia: Ciprian Mega;
Cu: Ela Ionescu, Ovidiu Crișan, Valeriu Andriuță
Miercuri, 17 iulie, ora 21.00: OPERAȚIUNEA MONSTRUL
Regia: Manole Marcus; Scenariul: Titus Popovici;
Cu: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, Ovidiu Schumacher, Ada D’Albon, Alexandru Manolescu, Cristina Hofman, Nineta Gusti, Elena Sereda, Lia Sahighian
Joi, 18 iulie, ora 21.00: LICEENII ROCK’N ROLL
Regia: Nicolae Corjos; Scenariul: George Șovu;
Cu: Tamara Buciuceanu-Botez, Ştefan Bănică jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin, Cesonia Postelnicu, Adrian Vâlcu, Cătălin Păduraru
Vineri, 19 iulie, ora 23.00: DOUĂ LOZURI
Scenariul şi regia: Paul Negoescu;
Cu: Dragoș Bucur, Dorian Boguță, Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu, Şerban Pavlu
Sâmbătă, 20 iulie, ora 23.00: #SELFIE
Regia: Cristina Iacob;
Scenariul: Cristina Iacob, Georgiana Alexandra Caraman, Maria Spirache;
Cu: Olimpia Melinte, Vlad Logigan, Crina Semnciuc, Alex Velea, Răzvan Fodor, Smiley, Răzvan Vasilescu
(N12 - nerecomandat copiilor sub 12 ani)
Duminică, 21 iulie, ora 23.00: SECRETUL ARMEI SECRETE
Scenariul și regia: Alexandru Tatos;
Cu: Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Horaţiu Mălăele, Dem Rădulescu, Carmen Galin, Mitică Popescu, Manuela Hărăbor, Adrian Păduraru, Coca Bloos,
FILME PENTRU COPII
Vineri, 19 iulie, ora 21.00: TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE
Scenariul și regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Emanoil Petruț, Carmen Stănescu, Mircea Breazu, Anna Széles
Sâmbătă, 20 iulie, ora 21.00: MAMA
Regia: Elisabeta Bostan; Scenariul: Vasilica Istrate;
Cu: Liudmila Gurchenko, Florian Pitiş, Mihail Boiarsky, George Mihăiţă, Violeta Andrei
Duminică, 21 iulie, ora 21.00: DUMBRAVA MINUNATĂ
Regia: Gheorghe Naghi; Scenariul: Draga Olteanu Matei;
Cu: Draga Olteanu Matei, Maria Ploae, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei,
Diana Muscă, Elena Drăgoi
***
Scopul „Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat în al şaptelea an de existenţă, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile.
„Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc acasă la oameni, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse, de la pieţe centrale, la biblioteci, muzee, sau spaţii neconvenţionale. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului şi stimulează sentimentul de mândrie locală, prin punerea în valoare a geografiei culturale a oraşelor.
***
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei șapte ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns peste 40 de oraşe, având un număr aproximav de 200.000 de spectatori şi consemnând 3.050 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.
*
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF - Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual.
Parteneri media: All About Romanian Cinema - AaRC, Cinefan, RoEvents, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Gratuitor, Roportal.
La Cernavodă, proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria Orașului Cernavodă.