Concertul

Regie:

Sinopsis:

Filmul lui Radu Mihăileanu spune povestea lui Andrei Filipov, dirijorul de prestigiu al celei mai mari orchestre din Rusia, Orchestra Bolşoi. Considerat un geniu în Occident, Filipov este concediat în timpul erei comuniste, în plină glorie pentru ca refuzase să renunţe la toţi interpreţii săi din orchestră care erau evrei. După 20 de ani, Andrei încă lucrează la Teatrul Bolşoi, dar ca om de serviciu. Visul său de a dirija Concertul pentru vioara de Ceaikovski devine realitate, după 20 de ani, la Paris.

 

 

Premii şi participări în festivaluri:

European Film Academy Award – nominalizare pentru Cel mai bun scenariu

 

Premiile Cesar 2010

Premiul Cesar pentru Muzica (Armand Amar)

Premiul Cesar pentru Coloana Sonora (Pierre Excoffier, Sélim Azzazi, Bruno Tarrière)

nominalizări pentru Cel mai bun regizor, Cel mai bun montaj, Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu original;

Premiile David di Donatello - Premiul pentru Cel mai bun Film European, 2010

Golden Globe Award 2011, SUA - nominalizare pentru cel mai bun film străin, 2010

 

The Seattle International Film Festival, SUA, 2010

Moscow Internațional Film Festival, Rusia, 2010

Sofia Film Festival, Bulgaria, 2010

Istanbul International Film Festival, Turcia, 2010

 

COLCOA International Film Festival, Los Angeles, SUA, 2010

The Nashville Film Festival, 2010

The Boston French Film Festival, SUA, 2010

The Nantucket Film Festival, SUA, 2010,

Premiile GOPO 2010; România

                Premiul pentru Cea mai bună muzică (Armand Amar)

                Premiul pentru Cel mai bun montaj (Ludo Troch)

                Premiul pentru Cea mai bun scenografie (Cristian Niculescu)

Premiul pentru Cel mai bun machiaj și pentru cea mai bună coafură (Michelle Constantinides, Dana Bușoiu, Catherine Crassac, Adelina Popa)

                Cinemania Festival – Premiul Publicului, Quebec, Canada, 2010

 

French Film Festival of Jakarta, Indonesia, 2010

French Film Festival of Vienna, Austria, 2010

French Film Festival in Japan, 2010

Festa do Cinema Frances, Portugalia, 2010

Festival London Randez/Vous with French Cinema, Marea Britanie, 2010

French Film Festival, Rusia, 2009

Festival Internazionale fel Film di Roma (în afara competiției), Italia, 2009

Îngerul necesar

Regie: Gheorghe Preda

Sinopsis:

Ana este pianista şi compozitoare. E tânără, are o poziţie socială de invidiat, proiecte muzicale diverse şi multă energie. Locuieşte într-o casă mare, decorata minimalist, în alb şi negru, într-o zonă rezidenţială a Capitalei. Din păcate, ea suferă de astm. Combinat cu o ciudată formă de alergie. Anumiţi stimuli din mediu îi provoacă şocuri pe cât de periculoase pe atât de imprevizibile.


În plus are şi probleme afective. Nu se simte în siguranţă decât în singurătate, atunci când compune. Orice apropiere a cuiva, excepţie făcând Kate, o englezoaica, directoare a unei multinaţionale în publicitate, cu sediul în România, ea o resimte ca pe o agresiune. 


În acest context, un necunoscut îi dă de la distanţă neşteptate şi paradoxale dovezi de dragoste. Sunt mesaje ironice, cadouri neaşteptate, manipulări inteligente. Toate semnalele care vin din partea lui au ceva în comun: culoarea albastră şi o nuanţă moralizatoare. Ritualul său de seducţie e mai degrabă o „defilare” a puterii sale: căci e suficient ca Ana să-şi dorească ceva şi, peste puţin timp, acel "ceva", să fie al ei. Realitatea din jurul femeii va fi modificată, iar ea se va simţi din ce în ce mai mult ca un actor într-un show mediatic uriaş, al cărui scenariu îi rămâne, până la sfârşit, necunoscut. 


Spectatorului îi rămâne să-şi imagineze motivaţiile şi intenţiile personajului nevăzut din film care, asemeni unui zeu capricios, organizează în jurul său un întreg spectacol, dând din când în când dovezi de dragoste imprevizibile şi paradoxale.

Mihail, câine de circ

Regie: Sergiu Nicolaescu

Sinopsis:

„Adaptarea cinematografică a romanului omonim al lui Jack London, filmul este o coproducţie germano-româna care s-a filmat în Bulgaria şi în Guadalupa, Marea Caraibelor. Romanul este minunat şi a marcat multe generaţii de copii în perioada interbelică. Rolul principal revenea unui câine. „Actorul” meu, un Irish Terrier de doi ani, se numea Fluffy, era un timid debutant şi provenea de la canişa contesei Stauffenberg, de lângă Frankfurt. Cum mi-am ales protagonistul? Simplu, în urma unui casting organizat, printre căţei, la celebra canişă germană. Am stat doua zile în castelul contelui Stauffenberg, fratele colonelului care a încercat să-l ucidă pe Hitler. La final am preferat un exemplar de excepţie, cu potenţial, dar care nu fusese dresat... ah, pardon, nu făcuse şcoala de actorie. Rolul era unul complex şi Fluffz al meu trebuia, printre altele, să şi cânte. Ajunşi la Bucureşti, la capătul unui drum făcut cu maşina, eu şi Fluffy eram deja buni prieteni şi am decis de comun acord, credeam eu, ca tânărul terrier să meargă la dresaj la o şcoală militară din Snagov. După mai puţin de o lună am fost chemat urgent. Câinele refuza să mănânce şi era într-o stare jalnică. L-am luat acasă şi m-am ocupat personal de el. Pe tot parcursul filmărilor am împărţit aceeaşi cameră de hotel. Dresajul lui pentru film a fost înlocuit de dragoste şi afecţiune. Iar Fluffy mi-a răspuns la fel, făcându-şi treaba perfect (chiar şi cântatul), cu dragoste şi fidelitate. Nu l-am putut păstra şi, la sfârşit, s-a reîntors la castelul Stauffenberg. Dar de uitat, nu l-am uitat. Într-un fel el a rămas câinele meu" (Sergiu Nicolaescu)

Nunta mută

Regie: Horațiu Mălăele

Sinopsis:

Un film despre cât de absurdă poate fi istoria și cum destine individuale pot fi distruse de cecitatea colectivă, despre cum cea mai plină de viață comedie poate degenera în tragedie. Astfel, o echipă de jurnaliști merge într-un oraș izolat să filmeze un reportaj despre fenomenele paranormale. Satul e populat doar de femei în vârstă. Primarul le povestește întâmplarea care a avut loc în primăvara lui 1953 când Mara și Iancu au decis să se căsătorească. Nunta a fost planificată pe 5 martie. În mijlocul ceremoniei se anunță moartea lui Stalin.

„Nunta mută” este bazat pe o întâmplare adevărată, petrecută într-un sat românesc, în anul 1953, al cărei punct central e o nuntă cu urmări tragice. La acest eveniment participă câteva zeci de oameni, când primarul satului, împreună cu comandantul regimentului de tancuri, anunță moartea lui Stalin și declară doliu internațional de șapte zile. Socrul mic nu este de acord cu oprirea nunții, pentru că el nu vrea ca toate mâncărurile să i se strice, nu vrea să se întoarcă din drum, și nici să-și trimită invitații acasă. Lui îi vine ideea de a „căptuși” această nuntă și de a o muta în interiorul casei, pe care o „zidește” bine de tot cu scânduri la geamuri, ca să nu se producă prea mult zgomot. Pe măsură ce invitații beau și se simt bine, ei uită de jurământul de tăcere pe care l-au făcut, moment în care „nunta mută” devine o „nuntă gălăgioasă”, o adevărată petrecere în toată regula. La apogeul petrecerii, turela unui tanc sovietic intră în casă, toți bărbații sunt deportați, iar mireasa își revede soțul abia peste 13 ani, când este eliberat, și dorește să se întoarcă acasă să moară în pace.

 

Premii:

Uniunea Cineaștilor din România (UCIN), 2008:

Premiul pentru imagine (Vivi Drăgan Vasile)

Premiul Opera Prima (Horațiu Mălăele)

Premiul pentru coloană sonoră (ing. Tiberiu Borcoman și compozitorul Alexandru Andrieș)

Premiile Gopo, 2009: 

Premiul pentru cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură (Dana Roșeanu și Ioana Ioniță)

Premiul special Romanian Society of Cinematographers pentru Cea mai bună imagine (Vivi Drăgan Vasile) 

O poveste de dragoste, Lindenfeld

Regie: Radu Gabrea

Sinopsis:

În Frankfurt-ul anului 2005, Ulrich (Ully) Winkler, preşedintele unei mari companii (Victor Rebengiuc), vede la televizor un reportaj despre un fost sat săsesc din Banat, astăzi abandonat. Acesta este Lindenfeld, în care Ully se născuse şi trăise pînă în 1945, cînd cei mai mulţi membri ai comunităţii, inclusiv părinţii săi şi iubita sa de atunci, Helga, au fost deportaţi în lagărele sovietice; asistăm la dramaticul eveniment într-un flashback care trece rapid de la idilic, când în prim-plan este jocul celor doi îndrăgostiţi, la sadic şi grotesc, când în cadru pătrund grobienii reprezentanţi ai noii puteri, impuse de la Răsărit.

În prezentul acţiunii, la şase decenii după ce a fugit în Germania şi a început să facă avere, străduindu-se să-şi şteargă din memorie legăturile sale cu România, Ully este puternic marcat de imaginile văzute şi de reîntîlnirea accidentală cu o fostă consăteană, care îl anunţă că Helga trăieşte, aşa că decide ca, împreună cu Boris, vechiul său servitor şi prieten credincios, să plece în secret la Lindenfeld. Acolo o regăseşte pe iubita sa din cruda tinereţe (Victoria Cociaş), care îi relatează, cu un umor foarte amar, ororile prin care au trecut locuitorii satului de odinioară: unii au murit de foame şi de frig în lagăr (precum părinţii ei), în timp ce alţii au apucat eliberarea din 1950, pentru a se întoarce acasă şi a fi deportaţi din nou, de data asta în Bărăgan, unde şi-au găsit sfîrşitul (precum părinţii lui).

Ultimul Zburător

Regie: Ovidiu Georgescu

Sinopsis:

Filmul începe în anul 2012, când oamenii trăiesc într-o lume dezvrăjită şi nu mai cred în poveşti şi-n Zburători. Ultimul dintre aceştia, Zanoni (Gabriel Duţu) se afla refugiat într-un vechi conac boieresc, împăcându-se cu ideea că fetele nu mai visează să fie răpite şi  „plimbate cu motorul”. La insistenţa bunului său prieten, Manolică (Constantin Cojocaru) – un fost zburător blocat între lumi, Zanoni pleacă în căutarea unei noi idile. Din întâmplare, ajunge la concertul unei fete, Eliza (Iulia Verdeş), cea care-i va schimba radical percepţia asupra vieţii şi a existenţei sale de Zburător. Eliza este o frumoasă tânără de 22 de ani, cântăreaţă, aflată la debut în industria muzicală. Ea este susţinută şi iubită de Cătălin (George Ivaşcu), fiul patronului unui important trust media, dl. Gelu Stroenescu (Constantin Cotimanis).

Între Zanoni şi Eliza se va înfiripa o poveste de iubire, care o va purta pe fată într-o călătorie iniţiatică în lumea Zburătorilor. Ea se va autocunoaşte, va învăţa să-şi înfrunte fricile şi mai important, îşi va redescoperi trecutul. Astfel, lumea fantastică se va uni cu realitatea, într-o poveste desprinsă, parcă, din nuvelele magice ale lui Mircea Eliade. Filmul „Ultimul Zburător” este o frumoasă poveste de iubire ce transcede timpul şi spaţiul, prezentând o lume fascinantă, uitată de o societate cufundată în întunericul materialismului.